București: o surpare de teren restricționează circulația auto pe un bulevard
Surpare pe Bulevardul Averescu din București. Circulația auto, restricționată
Circulația autovehiculelor pe Bulevardul Mareșal Alexandru Averescu din București a fost restricționată începând de marți, 20 octombrie, după ce pe carosabil s-a produs o surpare. Brigada Rutieră a anunțat că măsura a fost luată pentru remedierea problemei apărute pe traseul magistralei de termoficare.
Potrivit Brigăzii Rutiere, restricțiile vizează sensul de mers dinspre Bulevardul Ion Mihalache către Bulevardul Mărăști, iar traficul a fost deviat pe linia de tramvai. În prezent, mașinile circulă pe această bandă.
Recomandările polițiștilor pentru șoferi
Brigada Rutieră le solicită conducătorilor auto care tranzitează zona să circule cu prudență și să păstreze o distanță suficientă pentru a putea frâna în condiții de siguranță. De asemenea, șoferii sunt îndemnați să respecte semnificația semnalizării rutiere temporare, precum și semnalele și indicațiile polițiștilor rutieri prezenți la fața locului.
Restricțiile rămân în vigoare pe durata lucrărilor de remediere a surpării.