Nou scandal de corupție în Ucraina: prețuri dublate la dronele pentru armată
Anchetă finalizată în Ucraina: drone pentru armată cumpărate la prețuri umflate cu până la 90%
Procurorii anticorupție din Ucraina au finalizat ancheta privind achiziția unor drone destinate armatei în anul 2023. Investigarea cazului este coordonată de Biroul Național Anticorupție al Ucrainei (NABU) împreună cu Procuratura Specializată Anticorupție (SAP) și vizează funcționari ai Serviciului de Comunicații Speciale, instituția responsabilă de achiziția dronelor pentru armată.
Conform anchetatorilor, echipamentele au fost cumpărate la prețuri cu până la 90% mai mari decât cele practicate pe piață, iar prejudiciul adus statului este estimat la aproximativ 6 milioane de dolari, echivalentul a 254 de milioane de hrivne.
Mecanismul prin care erau aranjate contractele
Anchetatorii susțin că funcționarii instituției au încheiat, în două etape, contracte pentru achiziționarea a 5.100 de drone de diferite modele, de la trei companii controlate de aceleași persoane. Firmele câștigătoare ar fi fost stabilite dinainte, iar pentru a crea impresia unei competiții reale organizatorii schemei foloseau alte societăți comerciale care participau la selecție doar de formă.
Cei implicați au comis și greșeli banale, lăsând dovezi evidente ale modului în care erau aranjate contractele. Într-unul dintre cazuri, funcționarii au trimis o solicitare de ofertă unei companii desemnate să câștige contractul, deși aceasta urma să fie înregistrată oficial abia câteva zile mai târziu.
Diferențele dintre prețurile reale ale dronelor și sumele plătite de stat erau transferate ulterior în conturile unor firme controlate de cei implicați în fraudă, unele aflate în străinătate.
Cinci persoane cercetate pentru deturnare de fonduri
Doi funcționari ai instituției de stat și trei reprezentanți ai unor companii private sunt cercetați în acest caz. Aceștia sunt acuzați de deturnare de fonduri prin abuz de funcție, în proporții deosebit de mari, infracțiune prevăzută de Codul penal ucrainean.
Ancheta a început cu descoperirea, în octombrie 2025, a unei scheme prin care au fost deturnate 90 de milioane de hrivne, aproximativ 2 milioane de dolari, din achizițiile unor drone folosite pentru supraveghere și recunoaștere, unele echipate cu camere termice, care permit observarea țintelor și pe timp de noapte. Cercetările au scos la iveală alte nereguli, iar în august 2026 anchetatorii au anunțat că au fost deturnate încă 164 de milioane de hrivne, aproximativ 3,6 milioane de dolari, prin contractele pentru achiziția altor modele de drone.
Peste patru milioane de dolari, blocați în conturi din străinătate
În timpul cercetărilor, autoritățile ucrainene au blocat peste patru milioane de dolari în conturile unor companii din străinătate și au pus sechestru pe 17 milioane de hrivne din Ucraina.
Ancheta a fost finalizată, iar cele cinci persoane cercetate își pregătesc acum apărarea, înainte de trimiterea cazului în instanță.