Cluj: mamă și copil de 3 ani, dați dispăruți. Poliția solicită sprijinul cetățenilor

O femeie și fiul ei de 3 ani au dispărut în județul Cluj

O femeie în vârstă de 25 de ani din comuna Cășeiu, județul Cluj, și fiul său de 3 ani sunt căutați de autorități după ce au plecat voluntar de la domiciliu și nu au mai revenit. Poliția Cluj a anunțat că polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Dej au fost sesizați luni, 12 octombrie, în jurul orei 21:20, cu privire la dispariția celor doi.

Femeia se numește Lăcătuș Paula și are o înălțime de aproximativ 1,50 metri, o greutate de circa 60 de kilograme, păr brunet și ochi căprui. Autoritățile precizează că nu se cunoaște vestimentația pe care tânăra o purta în momentul plecării.

Poliția cere ajutorul populației

Reprezentanții poliției cer ajutorul populației pentru găsirea femeii și a copilului. Persoanele care dețin informații care ar putea ajuta la localizarea acestora sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.