8 din 10 tineri s-au protejat la prima relație; 74% au făcut sex beți
Studiu: 8 din 10 tineri au folosit prezervativul la prima relație sexuală
Aproape opt din zece tineri români care și-au început viața sexuală declară că au folosit prezervativul la primul contact sexual, potrivit unui studiu realizat în 2026 de Societatea de Educație Contraceptivă și Sexuală (SECS), cu susținerea Gedeon Richter România, prin intermediul platformei Planifică Neprevăzutul.
Conform datelor studiului „Sexualitatea în rândul tinerilor din România – comportamente, atitudini și experiențe”, 79,2% dintre respondenți afirmă că au recurs la prezervativ la prima experiență sexuală. Procentul este semnificativ mai mare decât cel înregistrat într-o cercetare din perioada 2013–2014, când 64,9% dintre tineri indicau această metodă.
Prezervativul rămâne astfel principala metodă contraceptivă utilizată la debutul sexual. La distanță se situează metoda retragerii și absența oricărei metode contraceptive, fiecare menționate de 7,9% dintre participanți. Alte metode au fost indicate de 3,5% dintre respondenți, contracepția de urgență de 1,2%, iar pilulele contraceptive de 0,3%.
„Datorită accesului mai mare la informații și a unor campanii susținute, precum Planifică Neprevăzutul, astăzi avem mult mai mulți tineri care cunosc riscurile activității sexuale neprotejate și folosesc prezervativul mai ales în contact cu partenerii ocazionali”, explică psihologul Mihai Copăceanu, colaborator al platformei Planifică Neprevăzutul.
Vârsta medie a debutului sexual și numărul de parteneri
Studiul arată că vârsta medie la care participanții și-au început viața sexuală este de aproximativ 18 ani. În privința numărului de parteneri sexuali, 30,9% dintre respondenții activi sexual declară că au avut un singur partener, 31,4% între doi și patru parteneri, iar 22,3% cinci sau mai mulți.
În cazul primului partener sexual, 37,7% dintre tineri spun că îl cunoșteau de mai mult de un an înaintea primului contact sexual. La polul opus, 14% declară că prima experiență sexuală a avut loc cu o persoană cunoscută de mai puțin de o lună.
Specialiștii citați în studiu susțin că informarea privind sănătatea sexuală trebuie să fie continuă și adaptată vârstei și contextului în care trăiesc tinerii. „Nu este suficient să oferim recomandări, trebuie să ne asigurăm că ele sunt înțelese și că oamenii pot lua decizii informate, asumându-și consecințele acestora”, spune Elena Ucenic, medic ginecolog și expert al platformei Planifică Neprevăzutul.
Creștere importantă a experiențelor sexuale sub influența alcoolului
O altă concluzie a cercetării vizează consumul de alcool în context sexual. 74,3% dintre respondenții care și-au început viața sexuală afirmă că au avut cel puțin o dată un contact sexual sub influența alcoolului. Procentul este considerabil mai mare decât cel raportat într-un studiu realizat în 2021 de psihologul Mihai Copăceanu, când 43,2% dintre participanți declarau că avuseseră o astfel de experiență.
Copăceanu afirmă că unii tineri asociază alcoolul cu reducerea anxietății și a inhibițiilor sau cu o experiență sexuală mai plăcută. El atrage însă atenția asupra riscurilor asociate consumului de alcool în acest context, inclusiv în ceea ce privește capacitatea de a exprima sau interpreta consimțământul.
„Există riscul agresiunilor sexuale, violului, afectării sănătății sexuale, fie că vorbim de disfuncții sexuale sau de infecții cu transmitere sexuală. Violența sexuală este mult mai prezentă atunci când se consumă alcool”, afirmă psihologul.
Consumul de droguri înaintea unui contact sexual este raportat de 17% dintre tinerii activi sexual incluși în cercetare. Potrivit studiului, alcoolul și drogurile apar mai frecvent în experiențele celor care și-au început viața sexuală înainte de vârsta de 18 ani decât în cazul celor care au debutat sexual ulterior.
Detalii metodologice ale cercetării
Chestionarul online a fost aplicat între 1 mai și 6 iunie 2026. În total au răspuns 464 de persoane, dintre care 404 respondenți cu vârste între 12 și 26 de ani au fost incluși în analiza principală. Vârsta medie a participanților a fost de 21,8 ani. Dintre aceștia, 85,1% s-au identificat ca femei, 12,4% ca bărbați, iar 2,5% ca persoane de alt gen.
Datele sunt prezentate de Ziua Mondială a Contracepției, marcată anual pe 26 septembrie.