Mihai Stoica, dezvăluiri șocante despre blaturi în fotbal.
Blaturile din fotbal: veriga slabă a sportului românesc
Într-o dezvăluire care aruncă un val de dispreț asupra trecutului recent al fotbalului autohton, Mihai Stoica, cunoscutul oficial al FCSB și fost conducător al Oțelului Galați, ne expune fără menajamente realitatea tulbure a anilor ’90. Declarațiile sale, de o sinceritate tăioasă, dezvăluie un adevăr care macină credibilitatea acestui sport: „cooperativa” cunoscută și tolerată odinioară în Liga 1.
„Tu câștigi la tine, eu câștig la mine” – Înțelegeri reciproce fără rușine
Conform lui Stoica, Oțelul Galați nu s-a abținut de la practicile dubioase care dominau acele vremuri. Participarea în astfel de „cooperative” nu era o excepție, ci o regulă, iar echipa sa nu a fost decât un fir din pânza murdară a aranjamentelor. Cu maxim 5-6 blaturi la activ, Stoica spune că „marile performanțe” ale altor echipe atingea cote halucinante. Într-un sezon competițional, o formație ar fi aranjat 28 de meciuri dintr-un total de 34, monopolizând practic întreaga competiție.
Această normalizare a trădării sportive făcea parte din peisajul sumbru al fotbalului. Pus la zid de presiuni externe și un sistem corupt până la os, Oțelul a cedat în fața evidenței, însă nu fără consecințe. „Când publicul și-a dat seama, am fost huiduiți. A fost acel declic care ne-a spus să ne oprim înainte de a pieri cu totul din lumina sportului onest”, menționează Stoica.
Arbitrii: actorii invizibili ai nedreptății
Dar situația nu se limita la aranjamentele între cluburi. Stoica vorbește cu asprime despre presiunea sufocantă exercitată de arbitrii acelor vremuri. „Era suficient să vină arbitrul și să îți spună franc: Azi nu ai nicio șansă. Nu exista speranța, era un arbitraj programat sa te strivească. Fără VAR, fără camere, fără vreo altă dovadă, erai executat pe loc.”
Bineînțeles, în spatele fiecărei decizii controversate stătea o ecuație cinică: „Unii veneau cu bani grei. Alții căutau metode să își asigure protecția. Totul se transforma, din competiție sportivă, într-o luptă josnică pentru supraviețuire.” Stoica ne dă, poate, o imagine sumbră, dar o familie complet lipsită de iluzii despre ce însemna să supraviețuiești atunci pe scena fotbalului.
Balaurul invizibil al compromisului moral
Una dintre cele mai profunde observații din declarațiile lui este legată de impactul acestor practici asupra ideii de competiție. Fără a rosti nume concrete, el admite regretul său tardiv privind implicarea mai mult sau mai puțin voluntară într-o astfel de structură pervertită. Impactul nu a fost doar asupra rezultatelor sportive, ci mai ales asupra modului în care oamenii priveau fotbalul românesc.
Într-un moment de reflexie rar întâlnit, Stoica recunoaște că, în ciuda compromisurilor făcute, a existat un punct de cotitură. A preferat riscul retrogradării în locul continuării unei absurdități morale care transformatese Liga 1 în propriul său circ de prost-gust. Această mărturisire, deși cathartică, lasă în urma sa o pată adâncă asupra sportului din acea vreme.
Cât de întunecată a fost, de fapt, această epocă?
Relatările zguduitoare ale lui Mihai Stoica confirmă ceea ce poate bănuiau mulți: fotbalul românesc a fost prizonierul unei imense mașinării menite să manipuleze rezultatul și să bage realitatea competitivă sub preș. O epocă de întunecime morală în care regulile jocului erau doar un decor pentru o piesă regizată. Replicile lui Stoica, încărcate de remușcare și dezamăgire, sunt mărturii ale unui trecut care oferă puține explicații, dar cere multe răspunsuri.
Ecoul declarațiilor sale ne aduce față în față cu ceea ce ar trebui să evităm în viitor—dacă mai prețuim vreodată valorile adevărate ale sportului. Poate că audiența care a huiduit echipa va deveni acel simbol al salvării, ori poate că nu. Însă mesajul rămâne același, cu o claritate cinică: ori lupți corect, ori joci într-un cadru sinistru care trunchiază măreția visului.
Sursa: România Liberă
Sursa: reflect24.ro/sport/mihai-stoica-dezvaluiri-socante-despre-blaturi-in-fotbal/?v=1743723304
