Campionul la parașutism Mihnea Riteș și moștenirea sa de familie
Mihnea Riteș, campion la parașutism: o moștenire de familie și 820 de salturi la activ
Mihnea Riteș, campion național la parașutism și vicecampion mondial la juniori, a vorbit despre începuturile sale în acest sport, despre dificultățile primelor salturi și despre rolul pe care antrenamentele în simulatorul de zbor le-au avut în evoluția sa. Sportivul duce mai departe moștenirea tatălui său, Ionuț Riteș, maestru în aeronautică și fost sportiv de performanță.
Declarațiile au fost făcute cu prilejul inaugurării primului tunel de zbor vertical din România, în cadrul centrului „Zero Gravity”, construit la Timișoara. Conceptul, accesibil până acum doar în țări precum Austria, Polonia, Italia sau Ucraina, a fost adus astfel și în țara noastră.
„Mi-a fost greu în primele 40 de salturi să învăț să stau stabil”
Până în prezent, pasionații de parașutism și sportivii de performanță se antrenau doar în aer sau plecau în străinătate pentru a simula zborul într-un tunel vertical. Acum, aceștia au posibilitatea să își perfecționeze zborul într-un spațiu închis care imită activitatea de skydiving.
„Simulează foarte bine căderea liberă. E un loc unde te poți antrena, dar și un loc în care elevii pot să învețe căderea liberă. Mi-a fost greu în primele 40 de salturi să învăț să stau stabil. Învățam prin aer, chiar m-am chinuit”, a povestit Mihnea Riteș, campion național la parașutism în 2026 și vicecampion mondial la juniori în cadrul Campionatelor Mondiale FAI de Paraski, desfășurate în martie, în Austria.
Sportivul spune că în cadrul zborului simulat a învățat mișcări noi. „După ce am făcut 30 de minute de tunel, m-am trezit că pot să fac și prinderi, că mă pot prinde cu alte persoane în aer. Stăteam stabil, nu mai aveam nicio problemă”, a declarat acesta.
Disciplinele parașutismului de performanță
Mihnea Riteș a explicat că, pe partea de sport de performanță, există mai multe discipline, precum acrobația sau „4 Way”, în cadrul căreia patru parașutiști încearcă, în timpul unui salt, să realizeze cât mai multe secvențe împreună, într-un timp cât mai scurt. Este o formă de parașutism competitiv în care sportivii au la dispoziție un interval de 35 de secunde pentru a realiza mișcările, iar prestația este notată.
„Doar pentru simplul fapt că te duci la tunel și faci câteva ore înseamnă cât un antrenament de mii de salturi”, este de părere Mihnea Riteș. „Eu n-am întâlnit niciun campion mondial care să nu fi făcut tunel la disciplinele acestea”, a adăugat el.
820 de salturi și trei titluri naționale consecutive
Sportivul are în prezent 820 de salturi la activ. El a amintit de Campionatul Mondial de Paraski din Austria, unde la juniori a obținut titlul de vicecampion mondial, fiind devansat de austriacul Michael Urban. De asemenea, a menționat prezența în cadrul mai multor cupe mondiale în Elveția, Franța și Slovenia, precum și titlul de campion național, pe care l-a câștigat de trei ori la rând.
Mihnea Riteș a descris parașutismul drept „o moștenire de familie”. El îi calcă pe urme tatălui său, Ionuț Riteș, maestru în aeronautică și fost sportiv de performanță, cu 12 titluri de campion național, patru recorduri mondiale și clasări în primele nouă locuri la campionatele mondiale. Ionuț Riteș este și primul român care a zburat pe platoul Piramidelor din Egipt.