Luptător MMA cunoscut, arestat după scandalul din Centrul Vechi

Incident violent în Centrul Vechi: un fost luptător de MMA, reținut de polițiști

Un scandal izbucnit vineri în Centrul Vechi al Capitalei s-a soldat cu reținerea unui bărbat cunoscut publicului larg. Este vorba despre Anatoli „Tolea” Ciumac, fost luptător profesionist de MMA, naturalizat în România, potrivit informațiilor din anchetă.

Potrivit Poliției Capitalei, polițiștii din cadrul Secției 27 au fost sesizați din oficiu după apariția în spațiul public a unor imagini video care surprindeau două persoane agresându-se fizic în fața unui local din zona istorică a orașului.

Din primele verificări a reieșit că între cei doi bărbați a avut loc inițial o agresiune reciprocă, iar conflictul a escaladat ulterior, moment în care unul dintre ei a continuat să îl lovească în mod repetat pe celălalt.

Ambele persoane implicate au fost identificate de către anchetatori, atât persoana bănuită de comiterea agresiunii, cât și persoana vătămată. Cei doi au fost conduși la sediul secției pentru audieri.

Conform sursei citate, persoana vătămată a declarat în timpul audierilor că nu dorește să formuleze plângere. Cu toate acestea, față de bărbatul bănuit de comiterea faptelor a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Bărbatul reținut urmează a fi prezentat magistraților cu propunere legală. Incidentul a avut loc vineri, însă reținerea s-a produs sâmbătă.

Cine este Tolea Ciumac

Anatoli „Tolea” Ciumac este un fost luptător profesionist originar din Republica Moldova, naturalizat în România. El a devenit o figură cunoscută în spațiul public românesc atât datorită performanțelor sale în sporturile de contact, precum K-1, kempo și MMA, cât și din cauza numeroaselor controverse de natură juridică și scandaluri mediatice în care a fost implicat de-a lungul timpului.