Fosta campioană vinde mâncare la tarabă: „Să-ți câștigi existența cinstit…”
O fostă campioană națională la înot vinde acum mâncare la o tarabă stradală din China
Yang Fan, originară din provincia Liaoning, a descoperit înotul la vârsta de șase ani și a muncit ani la rând pentru a ajunge în elita sportivilor din China. În 2006, ea a câștigat titlul de campioană națională, iar trei ani mai târziu, în 2009, a decis să se retragă din activitatea sportivă. A fost admisă la Universitatea de Limbi Străine din Tianjin printr-un program special destinat sportivilor, iar după absolvire a ales să rămână în oraș.
Un drum profesional complet diferit după retragerea din sport
În prezent, Yang Fan lucrează la Wang Ji Dengzhangao, o tarabă din cartierul Xibeijiao, unde pregătește și vinde un preparat tradițional chinezesc numit dengzhangao. Este o gustare cu formă rotundă, margini ridicate și un centru bombat, care amintește de aspectul lămpilor tradiționale cu ulei – de aici venind și numele preparatului, care se traduce prin „prăjitură în formă de lampă cu ulei”. Ziua de lucru începe devreme, în fața tigăii cu ulei încins, unde fosta sportivă pregătește comenzile pentru clienți.
Revenirea la pasiunea pentru înot
După-amiaza, Yang Fan revine la una dintre marile sale pasiuni: înotul. Ea îi antrenează pe copii și îi ajută să descopere acest sport. Schimbarea din viața fostei campioane a atras atenția oamenilor, iar unii au privit cu regret faptul că o sportivă care a ajuns cândva în vârful clasamentelor naționale lucrează acum la o tarabă de mâncare.
„Medaliile sunt o onoare din trecut”
Yang Fan nu consideră însă că actualul loc de muncă îi diminuează realizările din trecut. „Medaliile sunt o onoare din trecut, dar să-ți câștigi existența prin muncă cinstită este o abilitate pentru toată viața”, a transmis fosta înotătoare.
Determinarea care a ajutat-o să ajungă campioană nu a dispărut nici după retragerea din sport. La un moment dat, aceasta a căzut și s-a lovit la cap, fiind nevoie de cinci copci. Cu toate acestea, nu a stat mult departe de locul de muncă și a revenit la tarabă chiar în dimineața următoare, la ora 5:00.
Visul de a antrena un viitor campion mondial
În paralel, Yang Fan continuă să-i pregătească pe cei mici la înot și speră ca, într-o zi, unul dintre elevii săi să ajungă în elita acestui sport. Are chiar și un vis legat de momentul în care acest lucru se va întâmpla. „Într-o zi, când unul dintre elevii mei va deveni campion mondial, va putea spune cu mândrie că antrenoarea lui este femeia care vinde dengzhangao în Xibeijiao”, a declarat Yang Fan.