Escrocherie la loterie: cinci angajați au cumpărat bilete cu numerele câștigătoare
Cinci angajați ai unei companii de loterii din Italia, acuzați de fraudă la jocurile „răzuiește și câștigă”
Cinci angajați ai unei companii care gestionează jocuri de tip „răzuiește și câștigă” din Italia sunt acuzați că au manipulat sistemele informatice ale companiei pentru a afla din timp care bilete sunt câștigătoare, relatează presa italiană.
Conform informațiilor disponibile, angajații ar fi transmis numerele norocoase rudelor și prietenilor, care au cumpărat ulterior biletele câștigătoare. În total, au fost achiziționate patru astfel de bilete.
Două dintre bilete ofereau premii de câte șapte milioane de euro, iar celelalte două asigurau premii de câte cinci milioane de euro fiecare, suma totală ridicându-se la 24 de milioane de euro.
Biletele au fost cumpărate de la puncte de vânzare din diferite zone ale Italiei. Autoritățile au observat că ceva este în neregulă și au demarat o anchetă pentru a stabili cum au fost obținute informațiile despre biletele câștigătoare.