Cinci fetuși găsiți în deșeurile unei morgi; un angajat al spitalului, suspendat
Cinci fetuși, descoperiți în containerul de deșeuri medicale al unei morgi dintr-un spital din Toulouse
Cinci fetuși au fost găsiți aruncați într-un container pentru deșeuri medicale din morga spitalului Rangueil, care face parte din Spitalul Universitar din Toulouse. Descoperirea a fost anunțată vineri seară de conducerea unității medicale.
Conform comunicatului comun transmis de Spitalul Universitar din Toulouse și de Agenția Regională de Sănătate, primele elemente rezultate în urma constatărilor efectuate la fața locului indică suspiciunea unui act izolat al unui profesionist. Această concluzie preliminară este formulată sub rezerva anchetelor în curs și fără a prejudicia rezultatele investigației judiciare.
Persoana suspectată a fost suspendată, iar conducerea spitalului a decis deschiderea unei anchete administrative interne.
Spitalul a anunțat că a informat imediat poliția și Agenția Regională de Sănătate și a sesizat procurorul, care a dispus desfășurarea imediată a unei misiuni de control.
În comunicat se precizează că prezența acestor fetuși în containerul de deșeuri este profund contrară oricărei proceduri existente și aplicabile privind gestionarea corpurilor care așteaptă să fie înhumate sau incinerate, precum și principiilor etice.