Accident mortal în Mureș: doi morți și patru răniți, printre care un copil
Accident rutier grav în Mureș: două persoane au murit și patru au fost rănite
Un accident rutier soldat cu două decese și patru răniți a avut loc duminică, 13 septembrie, în localitatea Gornești, județul Mureș. Două autoturisme s-au ciocnit pe DN15, iar în urma impactului două persoane și-au pierdut viața, iar alte patru au avut nevoie de îngrijiri medicale.
La fața locului au fost mobilizate echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Mureș. Două persoane au fost găsite încarcerate în autoturisme, iar echipajele au activat codul roșu de intervenție și au reușit să le scoată din vehicule. Pentru ambele victime, însă, eforturile au fost zadarnice, decesul survenind din cauza leziunilor grave, incompatibile cu viața.
Alte patru persoane au fost implicate în accident. Pentru trei dintre ele, printre care și un copil, a fost activat codul galben de intervenție, iar acestora le-a fost acordat primul ajutor.
„La locul intervenției au fost mobilizate două autospeciale de intervenție, dotate cu module de descarcerare, precum și două ambulanțe SMURD, dintre care una de terapie intensivă mobilă”, a precizat ISU Mureș.
Toate victimele au fost transportate la secția de primiri urgențe a spitalului din Târgu Mureș. Circulația rutieră a fost restricționată pe durata intervenției echipajelor de salvare.