Von der Leyen și Șoșoacă o felicită pe Iotova pentru victoria din Bulgaria
Iliana Iotova câștigă alegerile prezidențiale din Bulgaria
Iliana Iotova, candidata susținută de Partidul Socialist Bulgar, a obținut victoria în alegerile prezidențiale din Bulgaria desfășurate duminică, conform calculelor paralele realizate de cinci agenții importante de sondare. Potrivit acestor estimări, Iotova a fost creditată cu un procent cuprins între 56,6% și 58,2% din voturi.
Contracandidatul său pro-occidental, Andrey Ghiurov, a fost creditat cu un procent cuprins între 38,6% și 40,6%. Acesta a declarat, în cadrul unei conferințe de presă organizate la Sofia, că acceptă rezultatele, oricât de surprinzătoare ar fi, și a subliniat că, deși campania electorală se încheie, responsabilitatea nu va dispărea.
În primul tur al alegerilor, desfășurat la sfârșitul săptămânii precedente, Iliana Iotova primise 34,76% din voturi, iar Andrey Ghiurov obținuse 31,95%. În campania electorală, Iotova și-a îmbunătățit rezultatul și a anunțat că se opune acordării unui sprijin nou cu arme pentru Ucraina, susținând că pacea trebuie obținută printr-o soluție diplomatică, o poziție diferită de cea a contracandidatului său.
Ursula von der Leyen o felicită pe Iotova
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a felicitat-o pe Iliana Iotova pentru victoria obținută în alegerile prezidențiale. Într-un mesaj publicat pe platforma X în seara de duminică, șefa Comisiei Europene a scris: „Felicitări Ilianei Iotova pentru victoria sa în alegerile prezidențiale”.
Ursula von der Leyen a precizat că așteaptă cu nerăbdare să continue colaborarea cu noul președinte al Bulgariei. „De la securitate și apărare până la competitivitatea noastră și independența energetică, aștept cu nerăbdare să continuăm colaborarea noastră”, a transmis aceasta, adăugând: „Pentru o Bulgarie puternică într-o Europă puternică”.
Diana Șoșoacă: „Urmează Șoșoacă în România?”
Europarlamentara Diana Șoșoacă a reacționat și ea după rezultatul alegerilor din Bulgaria, felicitând-o pe Iliana Iotova pentru victoria indicată de exit-polluri. Într-o postare pe Facebook, aceasta a comparat rezultatul din țara vecină cu viitorul politic al României, sugerând că și românii ar putea vota, în viitorul apropiat, o femeie care să reprezinte suveranismul.
Mesajul europarlamentarei a fost însoțit de întrebarea: „Iotova în Bulgaria. URMEAZĂ Șoșoacă în România?”. „Salut rezultatul anunțat al alegerilor prezidențiale din Bulgaria și transmit felicitări Ilianei Iotova pentru victoria indicată de exit-polluri!”, a scris Diana Șoșoacă.
Aceasta a afirmat că rezultatul alegerilor din Bulgaria reprezintă un „mesaj politic important” pentru întreaga regiune, menționând câteva dintre temele pe care le consideră centrale în dezbaterea europeană. „De la Sofia vine un mesaj politic important pentru întreaga regiune, suveranitatea națională, apărarea intereselor propriului popor și diplomația pentru pace rămân teme centrale ale dezbaterii europene”, a transmis europarlamentara.
Șoșoacă a spus că rezultatul din Bulgaria ar trebui să deschidă o discuție despre șansele reale ca o femeie să ajungă la conducerea statului român, cu sprijinul alegătorilor. „Victoria unei femei care susține aceste principii deschide și la București o reflecție asupra viitorului politic al României”, a scris aceasta.
„Sper ca, într-un viitor nu foarte îndepărtat, și românii să poată vota în fruntea statului o femeie care să reprezinte suveranismul românesc real, prin voința liber exprimată a cetățenilor”, a adăugat Diana Șoșoacă.