Ucraina relocatează rezervele de combustibil pentru a evita atacurile rusești

Ucraina își mută rezervele de combustibil în Ungaria pentru a le proteja de atacurile rusești

Companiile MOL și Naftogaz au semnat un memorandum pentru dezvoltarea unor capacități de stocare a combustibilului pe teritoriul Ungariei, în apropierea frontierei cu Ucraina. Viitoarele depozite ar urma să păstreze produse petroliere destinate pieței ucrainene, ca răspuns la atacurile repetate ale Rusiei asupra infrastructurii de combustibili din Ucraina.

Memorandumul a fost semnat în cadrul Forumului Economic Carpatic, organizat în marja summitului inaugural „Carpathian 8″ (C8), desfășurat în vestul Ucrainei între 18 și 20 septembrie. Din noul format regional fac parte Ucraina, Ungaria, România, Polonia, Slovacia, Cehia, Austria și Serbia, iar cooperarea vizează inclusiv securitatea energetică, logistica și infrastructura transfrontalieră.

Serhiy Fedorenko, director general interimar al Naftogaz, a declarat că „diversificarea rutelor de aprovizionare și crearea unor capacități suplimentare de stocare în afara zonei atacurilor reprezintă o chestiune de stabilitate pentru întreaga piață”. Depozitarea pe teritoriul Ungariei ar permite păstrarea unor rezerve de combustibil în afara Ucrainei, dar suficient de aproape de frontieră pentru a putea aproviziona piața ucraineană.

Proiectul ar putea deveni o soluție alternativă dacă depozitele sau infrastructura de distribuție din Ucraina sunt grav avariate în urma atacurilor. Nu a fost stabilit încă modul în care combustibilul va fi transportat între Ungaria și Ucraina, iar înțelegerea se referă la produse petroliere, inclusiv carburanți rafinați, și nu la gaze naturale.

Cele două companii nu au anunțat deocamdată unde vor fi amplasate depozitele, cum va fi finanțat proiectul și cum vor funcționa acestea. Potrivit șefului Naftogaz, proiectul ar putea crește siguranța aprovizionării consumatorilor ucraineni și ar îmbunătăți legăturile energetice dintre Ucraina și Ungaria.