SUA desfășoară drone Reaper în America de Sud; se pregătesc noi operațiuni militare

SUA transferă drone Reaper din Africa în America de Sud, în pregătirea unor noi operațiuni militare

Armata Statelor Unite pregătește relocarea unor drone MQ-9 Reaper de la US Africa Command către US Southern Command, structura militară responsabilă de America Latină și Caraibe. Informația a fost confirmată de surse citate de CNN, care indică drept context operațiunile antidrog și antiteroriste anticipate în regiune.

Șase surse familiarizate cu planificarea militară au declarat pentru CNN că aparatele urmează să fie redistribuite către comandamentul care acoperă America de Sud. Nu este clar câte drone vor fi transferate, însă una dintre surse susține că ar putea fi vorba despre „majoritatea” aparatelor MQ-9 aflate la dispoziția comandamentului din Africa.

Dronele Reaper sunt folosite atât pentru culegerea de informații și supraveghere, cât și pentru executarea unor lovituri de precizie. Potrivit surselor, transferul precedă operațiuni antidrog și antiteroriste anticipate, iar printre scenariile discutate se numără și posibile acțiuni în Ecuador. Washingtonul și Quito au demarat deja în acest an operațiuni militare comune împotriva organizațiilor desemnate drept teroriste de autorități.

Repoziționarea priorităților militare americane

Decizia se înscrie într-o repoziționare mai amplă a priorităților militare americane sub administrația Donald Trump. Strategia Națională de Apărare a SUA pentru 2026 stabilește apărarea teritoriului american drept prima dintre direcțiile strategice principale și prevede explicit intensificarea acțiunilor împotriva organizațiilor de narcotrafic din emisfera vestică.

Documentul menționează că Pentagonul urmărește să dezvolte capacitatea statelor partenere de a combate aceste grupări, dar își păstrează în același timp posibilitatea unor acțiuni unilaterale. Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a promovat în ultimele luni cooperarea militară cu statele din America Latină. În august, el a indicat Ecuador, Honduras, Guatemala, Jamaica și Columbia printre țările care cooperează cu Washingtonul împotriva așa-numiților „narco-teroriști”.

Prezență militară crescută în regiune

Prezența americană în regiune a crescut deja semnificativ. Anul trecut, SUA au trimis în Caraibe drone MQ-9, avioane de luptă F-35 și cel puțin un avion de atac AC-130, în cadrul campaniei împotriva ambarcațiunilor suspectate că transportă droguri.

Statele Unite au desfășurat timp de luni întregi atacuri asupra unor presupuși traficanți de droguri în Caraibe și estul Pacificului, operațiuni care au provocat cel puțin 230 de morți. Eficiența pe termen lung a campaniei asupra fluxurilor de droguri a fost însă pusă sub semnul întrebării de oficiali din domeniul aplicării legii și de experți consultați de CNN.

Washingtonul și-a modificat parțial tactica în ultimele săptămâni, interceptând mai multe ambarcațiuni, reținând echajele și predându-le statelor partenere înainte de distrugerea vaselor. SUA nu au abandonat însă loviturile: armata americană a anunțat că trei persoane aflate la bordul unei presupuse ambarcațiuni de trafic de droguri au fost ucise într-un atac desfășurat în Caraibe pe 9 septembrie.

Îngrijorări privind operațiunile din Africa

Mutarea dronelor din Africa are însă și un cost operațional. Mai multe surse citate de CNN și-au exprimat îngrijorarea că retragerea unor MQ-9 ar putea îngreuna operațiunile americane împotriva unor grupări precum ISIS și al-Shabaab, care continuă să fie active pe continentul african.