Proiect de compensare de 80% pentru scutecele pentru adulți, avizat în comisie

Proiect de compensare de 80% pentru scutecele pentru adulți, avizat în comisie

Compensare de 80% pentru scutecele pentru adulți, avizată în Comisia pentru sănătate

Proiectul de lege care prevede compensarea cu 80% a scutecelor pentru adulți destinate pacienților asigurați a primit aviz favorabil, în unanimitate, în Comisia pentru sănătate a Camerei Deputaților. Inițiativa legislativă urmează să fie supusă votului în Plen.

Conform proiectului, pacienții asigurați ar urma să beneficieze de o compensare de 80% pentru scutecele destinate adulților, calculată la prețul de referință și acordată în baza unei prescripții medicale eliberate de un medic specialist. Măsura s-ar aplica atât în cazul afecțiunilor temporare, cât și al celor permanente.

Deputatul PSD și fostul ministru al Sănătății, Alexandru Rafila, a transmis, luni, pe Facebook, că măsura reprezintă „un pas important pentru pacienții care depind de produse absorbante pentru adulți”. El a precizat că accesul la aceste produse este important atât pentru pacienți, cât și pentru familiile care îi îngrijesc, întrucât poate însemna „mai multă demnitate, mai puțină presiune financiară și o îngrijire mai bună”.

„Astăzi am făcut un pas. Urmează votul în plen”, a transmis Rafila, care le-a mulțumit colegilor din Comisia pentru sănătate și deputatului Vass Levente „pentru inițiativă și susținere”.