Un regizor francez a ecranizat lupta cu ciclopul acum 121 de ani, prima adaptare a Ulise

Un magician francez a adus „Odiseea” pe ecran cu peste un secol în urmă

Cu mult înainte ca marile producții cinematografice să readucă în atenția publicului povestea lui Ulise, un magician francez transforma epopeea lui Homer într-un spectacol de efecte speciale. În 1905, Georges Méliès realiza „L’Île de Calypso: Ulysse et le géant Polyphème”, un film mut de aproximativ patru minute în care interpreta chiar rolul eroului homeric.

Cinematografia avea abia zece ani de la primele proiecții publice ale fraților Lumière, iar filmele erau încă spectacole scurte, prezentate în săli de varietăți și la bâlciuri. Méliès, născut în 1861, provenea din lumea iluzionismului și transformase camera de filmat într-un instrument capabil să producă miracole. În 1902 realizase „Călătorie pe Lună”, cu celebra imagine a rachetei înfipte în ochiul Lunii. Trei ani mai târziu, s-a inspirat din „Odiseea” pentru scurtmetrajul produs de propria companie, Star Film, înregistrat în catalogul acesteia cu numerele 750–752 și distribuit internațional inclusiv sub titlul englezesc „The Mysterious Island”.

Méliès a jucat personal rolul lui Ulise

Potrivit Cinematecii Franceze, Méliès nu s-a mulțumit să regizeze povestea, ci l-a interpretat personal pe Ulise, devenind astfel unul dintre primii actori care au dat viață eroului homeric pe ecran.

Filmul începe cu Ulise întors pe insula lui Calipso, unde adoarme în apropierea unei grote. Nimfele îl descoperă și încearcă să-l țină acolo, acoperindu-l cu flori și înconjurându-l cu muzică și dans. Calipso își face apariția și încearcă să-l atragă în interiorul peșterii, însă întâlnirea romantică se transformă brusc într-un spectacol de groază: din întuneric apare o mână gigantică, urmată de capul monstruos al ciclopului Polifem, care blochează intrarea cu trupul său. Ulise nu fuge, ci își ia arma și atacă singurul ochi al monstrului. După confruntare, Polifem dispare, iar eroul încearcă să părăsească insula. Calipso îl urmărește și încearcă să-l oprească, însă reușește să-i smulgă doar mantia. Toată această aventură se desfășoară în aproximativ patru minute, fără dialoguri înregistrate, cu povestea spusă prin gesturi teatrale, decoruri pictate și efecte vizuale.

O poveste care nu respectă cronologia originală

Méliès a amestecat două episoade diferite din epopeea lui Homer. În „Odiseea”, Ulise îl întâlnește pe Polifem pe insula ciclopilor, iar pe Calipso o cunoaște mult mai târziu, pe insula Ogigia. Cei doi nu apar niciodată împreună în povestea originală. Regizorul a ignorat această diferență și a construit o singură aventură, cu o femeie seducătoare și un monstru înfricoșător, o decizie adaptată cinematografiei de început, unde spectacolul vizual conta adesea mai mult decât fidelitatea față de sursa literară.

Cum a construit Méliès un ciclop fără efecte digitale

În 1905, Méliès nu avea la dispoziție calculatoare, ecrane verzi sau programe de animație, dar avea experiența unui magician și cunoștea bine mecanismele teatrale. Pentru apariția ciclopului, a folosit decoruri construite special, elemente mobile și trucaje realizate direct în timpul filmării. Ochiul lui Polifem era pus în mișcare cu ajutorul unor fire, asemenea unei marionete, iar mâna gigantică a monstrului ar fi putut fi chiar mâna lui Méliès, filmată și integrată astfel încât să pară disproporționat de mare. Filmul folosea tehnici caracteristice regizorului, precum supraimpresiunile, oprirea și repornirea camerei pentru schimbarea elementelor din cadru și tranzițiile graduale între imagini, procedee care îi permiteau să facă personaje să apară sau să dispară și să transforme decorurile în fața spectatorilor.

Un film care a ajuns în America și se poate vedea și astăzi

Compania Star Film își distribuia filmele și în străinătate, iar „L’Île de Calypso” a circulat în Statele Unite sub titlul „The Mysterious Island”. Arhiva GRIMH consemnează o referință la film în publicația americană „The New York Clipper”, din 2 decembrie 1905. Pelicula avea aproximativ 70 de metri, o lungime suficientă pentru un spectacol de câteva minute, în funcție de viteza de proiecție. Un alt detaliu remarcabil este că filmul s-a păstrat, în condițiile în care multe producții realizate în primii ani ai cinematografiei au dispărut din cauza degradării peliculelor sau a distrugerii copiilor.

Un experiment care a precedat adaptările ample

În 1911, cinematografia italiană avea să realizeze o adaptare mult mai amplă a „Odiseei”, cu o durată de aproximativ 44 de minute în versiunea restaurată. Dar experimentul lui Méliès rămâne unul dintre primele momente în care aventurile eroului homeric au prins viață pe peliculă, cu doar patru minute, un decor de teatru, câteva trucaje ingenioase și imaginația unui magician care avea să schimbe pentru totdeauna istoria cinematografiei.