Obiecte regale confiscate, folosite de consilierii sovietici

Obiecte confiscate de la familia regală, ajunse în vilele consilierilor sovietici

Un studiu realizat de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) evidențiază modul în care, în primii ani de după al Doilea Război Mondial, comuniștii români s-au comportat slugarnic față de reprezentanții Moscovei trimiși să contribuie la înființarea instituțiilor de represiune după model stalinist.

Potrivit cercetătorilor, deși propaganda comunistă punea accent pe construirea unei lumi noi, a egalității și bunăstării, în realitate mulți dintre cei promovați în funcții înalte în partid și stat erau persoane cu educație precară, parveniți în căutare de putere și lux, care nu înțelegeau teoriile marxist-leniniste.

Din 1948, Ministerul de Interne, inclusiv nou-creata Securitate a Poporului, a fost încadrat cu consilieri sovietici veniți să sprijine constituirea unor instituții de represiune după model stalinist. Pentru aceștia au fost confiscate o serie de apartamente din vile situate în Cartierul Primăverii, echipate cu mobilă stil, argintărie, tablouri realizate de mari pictori români, covoare persane originale și alte obiecte valoroase.

Unele dintre aceste bunuri fuseseră confiscate din proprietățile familiei regale sau ale unor foști demnitari, iar altele, conform raportului, fuseseră achiziționate contracost de la particulari. Documentul notează că ofițerii care au întocmit raportul au scris eronat denumirile diferitelor stiluri de mobilier.

După 1954, consilierii sovietici au fost retrași treptat și au părăsit Republica Populară Română. În mod normal, apartamentele și obiectele de valoare ar fi trebuit să intre în posesia ministerului, însă numeroși oficiali și ofițeri superiori din M.A.I. au profitat pentru a se muta în locuințele eliberate și pentru a achiziționa ilegal și la prețuri derizorii mobilierul și alte obiecte de valoare.

Pentru evaluarea pieselor de patrimoniu nu au fost constituite comisii de specialiști, sub pretextul că, din motive de conspirativitate, persoane din afara ministerului nu pot avea acces în vilele M.A.I. Au fost desemnați ofițeri fără experiență, cărora li s-a cerut să stabilească prețul în funcție de articolele aflate la vânzare în magazine, deși acolo nu se vindeau mobilă stil din lemn de mahon sau trandafir.

Inventarele efectuate conțin exprimări precum „perdele voal brizbizuri”, „lămpi plafon cu brațe”, „fotolii tapisate stofă cu brațe de lemn” sau „tablouri picturi diferite”, ceea ce arată că ofițerii nu aveau cunoștințe despre obiectele pe care le evaluau.

Deși bunurile fuseseră deja masiv subevaluate, s-a indicat de sus să se aplice și o reducere de 10-30% pentru uzură. Plățile au putut fi efectuate și în rate, iar raportul arată că mulți dintre cei cu funcții de răspundere au avut nevoie de ani pentru a rambursa suma stabilită, iar unii nu au făcut-o deloc.