Fosta legendă a Farului Constanța, Dumitru Caraman, a încetat din viață
Dumitru Caraman, legendă a Farului Constanța, a încetat din viață
Fostul atacant Dumitru Caraman, considerat o legendă a clubului Farul Constanța, a murit. Anunțul a fost făcut de formația constănțeană.
Născut la 22 decembrie 1944, în comuna Mihail Kogălniceanu, Caraman și-a început activitatea fotbalistică la Stuful Tulcea, evoluând ulterior la Portul Constanța înainte de a ajunge la Farul.
A îmbrăcat tricoul alb-albastru al Farului în două perioade, între 1965-1966 și 1970-1975, strângând peste 150 de apariții și marcând 33 de goluri, potrivit clubului constănțean.
Debutul său în Divizia A a avut loc pe 26 septembrie 1965, în partida Farul – Petrolul Ploiești, încheiată cu scorul de 1-1. Ultima sa apariție în primul eșalon a fost pe 6 aprilie 1975, când FC Constanța a remizat, 0-0, cu Olimpia Satu Mare.
Caraman a făcut parte din „generația de aur” a Farului, formație care a încheiat pe locul patru în sezoanele 1966-1967 și 1973-1974.
După perioada petrecută la Farul, atacantul a mai evoluat pentru FC Brăila. A rămas implicat în fotbal și după retragerea din activitate, lucrând ca antrenor la mai multe formații din județul Constanța.
Legătura sa cu localitatea natală a rămas puternică. În 2022, Dumitru Caraman a primit titlul de cetățean de onoare al comunei Mihail Kogălniceanu, iar stadionul din localitate îi poartă numele.
Familia fotbalistică a continuat și prin generațiile următoare. Fiul său, Costin Caraman, a evoluat inclusiv la Farul, în timp ce nepotul Dimitris urmează, de asemenea, o carieră în fotbal.