Pagina nu este disponibilă momentan, reveniți imediat
Guvernele își îndeamnă cetățenii să aibă acasă un kit de urgență. Cât trebuie să reziste proviziile în fiecare țară
De la Londra la Tokio, autoritățile le recomandă populației să fie pregătită pentru pene de curent, atacuri informatice și dezastre naturale. Tot mai multe guverne le cer fiecărei gospodării să aibă un kit de urgență, însă perioada pentru care fiecare țară le cere oamenilor să se pregătească diferă.
Marea Britanie: provizii pentru 72 de ore
Marea Britanie a lansat pe 22 octombrie campania „Be Ready”, prin care le cere gospodăriilor să-și facă provizii de alimente, apă și produse esențiale pentru 72 de ore. Campania vizează inundații, pene de curent, întreruperi ale alimentării cu apă și atacuri informatice asupra infrastructurii.
Recomandarea este de trei litri de apă de băut pe zi pentru fiecare persoană, adică nouă litri pentru cele trei zile. Printre cele mai căutate produse se numără tabletele de purificare a apei, păturile termice și chibriturile rezistente la vânt. Pe primul loc se află însă radioul cu manivelă, lanternă și USB, considerat esențial pentru a primi comunicatele oficiale atunci când nu există curent și telefoanele nu funcționează.
Un kit de bază costă între 75 și 100 de lire sterline, fără mâncare. Campania va dura trei ani, iar autoritățile le recomandă oamenilor să-și verifice kitul la fiecare șase luni. Britanicii sunt sfătuiți să țină și bani cash în casă, în bancnote și monede, pentru cazul în care plățile cu cardul sau bancomatele nu funcționează.
De la trei zile la zece zile în Europa
Franța, Suedia și Danemarca propun kituri pentru trei până la șapte zile, cu apă, alimente care nu se strică, medicamente, trusă de prim ajutor, lanterne, baterii și baterii externe. Germania recomandă provizii pentru cel puțin zece zile.
Olanda oferă și exemple de sume concrete pentru banii de urgență: 70 de euro pentru fiecare adult și 30 de euro pentru fiecare copil. Pentru o familie cu doi copii, aceasta înseamnă 200 de euro.
Japonia se pregătește pentru cutremure
Tokio le-a cerut cetățenilor să fie pregătiți pentru perioade între 72 de ore și o săptămână fără curent, apă curentă sau acces la bănci. Spre deosebire de guvernele europene, care se gândesc și la crizele internaționale, Japonia pune accent pe dezastrele naturale. Planul guvernamental de gestionare a dezastrelor recomandă de mult timp rezerve pentru o săptămână.
Recomandările pentru România
În România, Departamentul pentru Situații de Urgență recomandă din 2018 un rucsac de urgență pentru cel puțin 72 de ore, iar ghidurile sunt disponibile pe platforma fiipregatit.ro. Șeful DSU, Raed Arafat, a declarat că perioada minimă de 72 de ore se poate extinde la zece zile.
