Incendiile de pădure, monitorizate cu drone, termoviziune și satelit
Noi norme pentru prevenirea incendiilor de pădure, după 26 de ani
Ministra interimară a Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat punerea în transparență decizională a unui proiect de ordin care vizează îmbunătățirea normelor pentru incendiile de pădure, la 26 de ani de la adoptarea cadrului actual. Potrivit ministerului, aceasta ar fi prima modificare de legislație după acest interval, într-un context în care România și alte țări europene se confruntă anual cu astfel de incendii.
„Incendiile din ultimele săptămâni, în Parcul Național Domogled – Valea Cernei și în alte zone din țară, ne arată cât de dificilă poate deveni o intervenție atunci când avem secetă prelungită, vegetație uscată, mult material combustibil și teren aproape inaccesibil. Putem mobiliza oameni și elicoptere după izbucnirea focului, dar trebuie să facem mult mai mult înainte: prevenție, monitorizare, pregătire și intervenție rapidă. Nu mai putem lucra după reguli construite pentru realitatea de acum 26 de ani”, a declarat Diana Buzoianu.
Monitorizare cu drone, termoviziune și imagini din satelit
Proiectul noilor Norme specifice de prevenire și apărare împotriva incendiilor de pădure se află în consultare publică. Modificările propuse sunt axate pe prevenție, detectarea rapidă a incendiilor, pregătirea personalului și clarificarea responsabilităților administratorilor, proprietarilor de păduri și structurilor silvice, indiferent de forma de proprietate.
Printre principalele schimbări se numără gestionarea mai atentă a materialului combustibil din păduri, respectiv reducerea vegetației uscate și a lemnului uscat, precum și întreținerea benzilor de protecție — fâșii de teren amenajate pentru a reduce răspândirea unui incendiu.
De asemenea, sunt prevăzute măsuri pentru zonele de pădure din apropierea localităților sau a infrastructurii. Pădurile și zonele cu vegetație vor fi monitorizate cu drone, camere optice și cu termoviziune, dar și cu imagini din satelit, astfel încât incendiile să fie depistate și localizate cât mai repede, inclusiv în zonele greu accesibile.
Cooperare între autorități și exerciții comune
Pentru incendiile de amploare, proiectul prevede reorganizarea punctelor de suport logistic și stabilirea unui cadru de cooperare mai bun între autoritățile silvice, pompieri și militari. Sunt avute în vedere și exerciții de pregătire comună.
Normele vor fi completate de un Ghid de bune practici pentru apărarea pădurilor împotriva incendiilor, care include proceduri privind prevenirea, comportamentul incendiilor, organizarea intervenției, siguranța personalului și acordarea primului ajutor.
Proiectul de ordin se află în etapa de transparență decizională și poate fi consultat pe site-ul Ministerului Mediului. Persoanele interesate pot formula propuneri și observații în termen de maximum 10 zile de la publicare.