Călin Georgescu, verdict privind arestul în dosarul de înșelăciune
Decizie crucială pentru Călin Georgescu la Curtea de Apel București
Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale, s-a prezentat marți dimineață la Curtea de Apel București, unde instanța urmează să decidă dacă va fi sau nu arestat preventiv pentru 30 de zile. El a ajuns la sediul instanței în jurul orei 08:55 și a fost întâmpinat de zeci de susținători care scandau mesaje de sprijin și fluturau steaguri.
În jurul orei 10:30, Georgescu a părăsit sala de judecată fără a răspunde întrebărilor jurnaliștilor legate de acuzațiile care i se aduc. În fața sediului Curții de Apel, acesta s-a adresat susținătorilor săi: „Să nu vă temeți de cei care pot face rău doar trupului. Ei nu pot ataca sufletele noastre. Să aveți grijă să nu vă murdăriți sufletele din cauza fricii”.
Jurnaliștii nu au avut acces în sala de judecată, potrivit informațiilor de la fața locului. În paralel, în spatele Bibliotecii Naționale se adună jandarmi, iar forțe de ordine sunt prezente și pe holurile instanței.
Procurorii DIICOT au solicitat arestarea preventivă a lui Călin Georgescu pentru 30 de zile, în timp ce acesta a contestat măsura controlului judiciar dispusă săptămâna trecută de Tribunalul București. Fostul candidat este cercetat pentru constituirea unui grup infracțional organizat și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, într-un dosar cu un prejudiciu estimat la 1 milion de euro.
Georgescu a petrecut noaptea de luni spre marți în Arestul Central al Capitalei, după ce fusese reținut pentru 24 de ore de procurorii DIICOT în urma perchezițiilor și audierilor desfășurate luni. În același dosar este implicat și Horațiu Potra.