Doi ruși, în judecată pentru certificate false de cetățenie
Doi cetățeni ruși, trimiși în judecată pentru folosirea unor certificate false de cetățenie română
Doi cetățeni ruși au fost trimiși în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind acuzați de uz de fals, după ce ar fi folosit documente false pentru a obține acte românești, informează un comunicat al instituției.
Cei doi inculpați, originari din Sankt Petersburg și Moscova, ar fi folosit în cursul anului 2024, în fața autorităților române, certificate de cetățenie pe care susțineau că le-au obținut în anul 2023 de la Ambasada României la Bratislava. Verificările anchetatorilor au stabilit că documentele erau false.
Potrivit rechizitoriului, cei doi ar fi depus la serviciul de stare civilă al unei primării de sector din București cereri pentru transcrierea certificatelor de naștere rusești, anexând certificatele de cetățenie false. Ulterior, pe baza certificatelor de naștere astfel obținute, aceștia ar fi solicitat și ar fi primit cărți de identitate și pașapoarte simple electronice românești, deși, conform anchetatorilor, nu dobândiseră niciodată cetățenia română prin procedurile prevăzute de lege.
Procurorii solicită desființarea prin anulare a certificatelor de cetățenie false, precum și a tuturor actelor de identitate obținute în baza acestora.
Cei doi inculpați nu au fost găsiți, fiind cercetați în lipsă. Dosarul a fost trimis spre soluționare Judecătoriei Sectorului 6 București, care va judeca cauza în primă instanță.