Grindeanu semnalează un posibil conflict constituțional între Parlament și Guvern

Grindeanu sesizează CCR privind un posibil conflict constituțional între Parlament și Guvern

Președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, a depus o sesizare la Curtea Constituțională a României prin care solicită constatarea unui posibil conflict juridic de natură constituțională între Parlament și Guvern, generat de emiterea Ordonanței de urgență referitoare la Programul SAFE. Curtea ar putea lua o decizie în acest caz miercuri.

În sesizare, Grindeanu cere Curții să constate existența conflictului juridic de natură constituțională între cele două autorități și să stabilească conduita de urmat pentru restabilirea ordinii constituționale.

Documentul arată că conflictul este generat de două conduite neconstituționale distincte, dar convergente prin efectele lor, ale Guvernului: adoptarea și transmiterea spre publicare a Ordonanței de urgență nr. 38/2026 după retragerea încrederii Parlamentului prin moțiune de cenzură, pe 5 mai 2026, și publicarea sa în Monitorul Oficial pe 8 mai 2026, de un Guvern care, potrivit art. 110 alin. (4) din Constituție, nu mai era abilitat să exercite decât acte de administrare curentă a treburilor publice, cu excluderea oricărei competențe de legiferare delegată.

Sesizarea mai susține că reglementarea prin Ordonanța de urgență nr. 38/2026 a unor soluții legislative care se aflau deja în procedură parlamentară – în curs de dezbatere sau chiar pe ordinea de zi a ședințelor plenului la Camera Deputaților și la Senat – a transformat Guvernul dintr-un legiuitor delegat, căruia i s-a retras mandatul democratic, într-o autoritate legiuitoare concurentă cu Parlamentul, cu abdicarea de la rolul său constituțional și prin nesocotirea obligației de loialitate constituțională față de Parlament, ca unică autoritate legiuitoare a țării.

Conform sesizării, din analiza cronologiei procedurale și a conținutului actelor normative implicate reiese că Guvernul a procedat la extinderea substanțială a proiectului inițial al ordonanței de urgență în dimineața zilei de 5 mai, ziua dezbaterii și votării moțiunii de cenzură, prin adăugarea a 12 articole noi.

Expunerea de motive a legii de aprobare recunoaște explicit că „Completările aduse în ședința de Guvern Ordonanței de urgență au fost motivate de importanța și urgența reglementărilor, coroborate cu posibilitatea ca, în ipoteza votării moțiunii de cenzură împotriva Executivului, acesta să nu mai poată emite ordonanțe de urgență pe perioada interimatului”.

Președintele Camerei Deputaților apreciază că, prin conduita sa, Guvernul nu doar că intervine într-un domeniu aflat deja în dezbatere parlamentară, ci anticipează și substituie rezultatul procesului legislativ, diminuând rolul deliberativ al Parlamentului și afectând echilibrul constituțional dintre puterile statului, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituție.

© 2024 Stiricomplete.ro. Toate drepturile rezervate.

| Propulsată de SpiceThemes