„Marea Pedalare” în vestul țării: orașe care sărbătoresc Săptămâna Mobilității
Marea Pedalare revine în vestul țării: 12 orașe participă la Săptămâna Europeană a Mobilității
Sute de persoane din vestul României sunt așteptate să participe la „Marea Pedalare”, eveniment dedicat Săptămânii Europene a Mobilității, care se va desfășura în perioada 16-22 septembrie în județele Timiș, Caraș-Severin și Hunedoara. Inițiativa este coordonată de RO Bike Valley.
Bicicliștii care se alătură evenimentului vor putea pedala în unul dintre cele 12 orașe și localități în care se organizează plimbări pe două roți: Timișoara, Bocșa, Reșița, Ezeriș, Oțelu Roșu, Măru, satul Bodo (comuna Balinț), Oravița, Jimbolia, Baia de Criș, Recaș și Caransebeș.
„Marea pedalare este, înainte de toate, o invitație de a ne mișca împreună. Ne dorim ca RO Bike Valley să aducă oamenii pe biciclete în cât mai multe locuri și să transforme o plimbare într-un motiv de a ne întâlni, de a descoperi locurile în care trăim și de a ne bucura de ele împreună. Oricine își dorește să organizeze o Mare Pedalare în comuna, satul sau cartierul său ne poate anunța și se poate alătura acestei mișcări”, a declarat Daniela Chesaru, directorul Fundației Comunitare Timișoara.
Programul evenimentelor în județul Caraș-Severin
În județul Caraș-Severin, prima oprire este programată pe 17 septembrie, la Oravița, de la ora 11.00. Liceul Teoretic „General Dragalina” organizează un atelier aplicat pe biciclete cu elevii de clase primare în parcul din fața școlii, urmat de o plimbare cu elevii de gimnaziu, liceu, părinți și cadre didactice prin oraș până în satul Broșteni.
Pe 18 septembrie, la Reșița, de la ora 13.00, Fundația Comunitară Banatul Montan susține o plimbare pe două roți prin oraș, cu pornire de la Muzeul de Locomotive. În aceeași zi, la Oțelu Roșu, de la ora 10.00, Școala Gimnazială Nr. 3 organizează o tură pe biciclete prin oraș, cu plecare din fața școlii, iar la Bocșa va avea loc o plimbare cu pornire din două locuri, pentru a reuni cât mai mulți elevi.
Pe 19 septembrie, la Ezeriș, de la ora 12.00, echipa Școlii Gimnaziale „Aurel Peia” organizează o tură lejeră pe biciclete, cu pornire de la școală. Pe 21 septembrie, la Caransebeș, de la ora 09.30, Grădinița PP1 a pregătit numeroase activități pe biciclete pentru copii, alături de alte opt grădinițe. Pe 22 septembrie, în satul Măru, de la ora 10.00, echipa școlii pregătește o tură pe biciclete prin sat pentru întreaga comunitate, cu pornire din fața școlii.
Trasee în județele Timiș și Hunedoara
În județul Timiș, pe lângă traseul din Timișoara, care are loc pe 18 septembrie, de la ora 10.00, sunt programate alte trei trasee. Tot pe 18 septembrie, la Recaș, de la ora 10.00, va avea loc o plimbare pe biciclete de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Constantin Păunescu” din Recaș până la Petrovaselo.
În satul Bodo, de la ora 17.00, echipa Primăriei Balinț pregătește o Mare Pedalare pentru întreaga comunitate, cu locul de întâlnire în fața Căminului Cultural Bodo. La Jimbolia, de la ora 11.00, Asociația Colț de Banat organizează, de la Muzeul „Ștefan Jäger”, o tură pe biciclete de 60 km, prin Comloșu Mic și Lunga, până la Kikinda.
În județul Hunedoara, evenimentul are loc doar pe 20 septembrie, în localitatea Baia de Criș, începând cu ora 09.00. Echipa școlii va organiza o plimbare pe biciclete prin sat pentru întreaga comunitate, cu pornire din fața școlii.
Organizatorii spun că scopul principal al acestei mișcări este să încurajeze mișcarea în aer liber și mersul pe bicicletă ca alternativă de deplasare. Evenimentul nu se află la prima ediție: a început în 2025, cu rezultate care au depășit așteptările organizatorilor, iar acum devine o tradiție pentru comunitățile din vestul țării.