Conquistadorii fotbalului: De ce Cupa Mondială a Spaniei are o aromă imperială
Conquistadorii fotbalului: De ce Cupa Mondială a Spaniei are un gust imperial
Multe persoane asociază expresia „imperiul pe care soarele nu apune niciodată” cu Marea Britanie victoriană, care la începutul secolului XX stăpânea un vast teritoriu, incluzând Canada, Hondurasul Britanic, Insulele Ionice, Egiptul, Somalilandul, India, Hong Kong și Fiji. Totuși, în realitate, această expresie a fost creată cu secole înainte, de diplomat italian Giovanni Battista Guarini, care în 1585 se refera la Imperiul Spaniol, numindu-l regatul pe care „nè anco, quando annotta, il Sol tramonta” — „chiar și când se întunecă, soarele nu apune”.
Sub domnia Împăratului Sfântului Imperiu Roman, Charles V, și a moștenitorilor săi spanioli Habsburgi, oamenii de pe fiecare continent, cu excepția Antarcticii, au fost guvernați de la Madrid. Prin mobilizarea unor armate imense pe parcursul Europei și traversarea mării cu caravela și galoanele, Spania a ajuns să controleze teritorii ce se întindeau de la Peru la Filipine. În timpul Cupei Mondiale din 2026, mulți dintre descendenții acestor regiuni au asistat la meciurile echipelor naționale care s-au confruntat cu jucători reprezentând fostele teritorii ale imperiului spaniol.
Datorită norocului aleatoriu care caracterizează tragerile la sorți din grupa FIFA, această ediție a turneului a văzut echipa La Roja înfruntând națiuni care, la un moment dat, au fost parte din imperiul spaniol. Singurele excepții notabile au fost meciurile împotriva Franței și Arabiei Saudite.
În prima lor partidă din Cupa Mondială, Spania s-a confruntat cu Cap Verde, un arhipelag din vestul Africii, colonizat de portughezi în secolul al XV-lea. După ce Spania a invadat Portugalia în 1580, toate posesiunile imperiale ale Lisabonei — printre care cele zece insule vulcanice ce formează astăzi Cap Verde — au trecut sub de facto conducerea spaniolă până în 1640, când uniunea iberică forțată a fost desființată și Portugalia și-a recăpătat independența.
Revenind în prezent, după înfrângerea Arabiei Saudite — o țară constituită după colapsul Imperiului Spaniol — Spania a câștigat meciul său împotriva Uruguayului în Guadalajara, Mexic. Această națiune sud-americană a fost odată parte din vastele viceregate spaniole, Peru și apoi Río de la Plata, create de Spania în 1535, și a devenit independentă în 1810.
Meciul a fost umbrit de discuții despre colonialism, dar discuția a adus în lumină și moștenirea Spaniei în țara gazdă, Mexic. În 2019, președintele mexican de atunci, Andrés Manuel López Obrador, a cerut regelui spaniol Felipe VI să își ceară scuze pentru abuzurile comise de țara sa în timpul cuceririi Mesoamericii în secolul al XVI-lea. Madridul a refuzat, ceea ce a dus la o fisură de înaltă clasă care a continuat sub succesorul lui López Obrador, președintele Claudia Sheinbaum, care a rupt cu tradiția, refuzând să-l invite pe regele Spaniei la ceremonia sa de investire în 2024.
Într-un gest aparent de apropiere, în timp ce participa la o expoziție de artă indigenă mexicană la Madrid, monarhul spaniol a recunoscut „abuzurile și controversele etice” comise de conchistadorii spanioli, având în vedere impactul lor istoric. „Sunt lucruri care, când le studiem cu valorile noastre actuale, evident nu ne pot face mândri”, a adăugat Felipe, deschizând calea pentru o dezinvolta diplomatică.
După acea victorie, La Roja a triumfat asupra Austriei — un teritoriu pe care Charles V l-a administrat în mare parte din Spania. Apoi echipa s-a confruntat cu Portugalia, țară a cărei identitate este profund marcată de rezistența față de ambițiile de expansiune ale Madridului, temeri care sunt justificate, având în vedere că, începând din 1580, Spania a desfășurat șase invazii complete împotriva vecinului său occidental.
În sferturile de finală, La Roja s-a confruntat cu o altă rivală care nu a uitat perioada sa sub dominația spaniolă: Belgia. Între 1556 și 1714, țara a fost cunoscută sub numele de Olanda Spaniolă, iar când locuitorii au început să flirteze cu protestantismul, conducătorii lor ultra-catolici din Madrid au răspuns cu o represiune violentă ce a declanșat Războiul de Optzeci de Ani.
Prin urmare, acest turneu s-a încheiat cu un meci contestat între două țări unite nu doar de o limbă comună, ci și de o cultură profund influențată de istoria comună, și, mai presus de toate, de o obsesie copleșitoare pentru fotbal care trece dincolo de orice altceva.
